Tradițiile și istoria culesului viilor din antichitate până în prezent
Cu toții știm cum se desfășoară astăzi culesul viilor. Mai puțin cunoscute sunt obiceiurile din trecut. Bucuria, entuziasmul, stări legate de culesul strugurilor s-au mai diluat în prezent. Conotația comercială tinde să ia locul trăirilor pure, dezbrăcate de presiunea banului. Dar, așa cum știm, nici olimpiada nu mai are foarte multe în comun cu spiritul dominant curat din antichitate.
Și pentru că veni vorba de antichitate: În acele vremuri, pe perioada recoltării strugurilor, problemele erau amânate și toată lumea se bucura de darul zeilor. Conducătorii se duceau în podgorii, elevii luau vacanța, procesele erau suspendate, însuși Împăratul părăsea capitala pentru a se alătura sărbătorii viilor(!).
În arsenalul ludicului se amestecau glume, dansuri, strigături (chiar cu adresa la stăpân). Drojdia se folosea pentru mascarea unor actori improvizați care încropeau scene de teatru. Ați auzit probabil cu toții de sărbătorile dionisiace ale atenienilor sau de vinaliile romane. Jupiter, Minerva și Venus erau cei trei zei cărora li se aduceau libații primăvara - la înfloritul viilor - și la toamnă, mai precis în octombrie - la recoltă.
Pentru a veni în ajutorul celor care îngrijeau viile, Platon scria că începerea culesului să nu se facă înainte de sfârșitul lunii august. Plinius critica tendința unor viticultori de a culege strugurii prea timpuriu sub motiv ca "acesta este dezavantajos pentru păstrarea vinurilor".
Oricum, romanii practicau deja culesul în trei etape succesive. Ultima etapă și cea mai târzie era asociată obținerii vinului cel mai bun. Astăzi, putem demonstra știintific că acumularea de zahăr stă la baza unei alcoolemii suficiente, dar pe atunci, doar experiența modifica "tehnologia" obținerii unui vin de calitate.
Lipsa unor instalații de refrigerare a strugurilor, prezente astăzi la toți producătorii care se respectă, era suplinită de un program riguros de cules. Dimineața, după ce se ridica roua și mult după prânz, când soarele nu mai încălzea strugurii. Aceștia din urmă erau doriți și pentru consumul ca atare.
De aceea apăruseră mai multe metode de păstrare peste iarnă. Unele dintre cele mai interesante erau îngroparea strugurilor în praf de gips sau, așezarea lor în oale de lut închise ermetic cu smoală. Și în Dacia era firesc să regăsim parte bună a acestor obiceiuri. Mai apoi, creștinismul a dat noi înțelesuri viei și vinului.
La 27 septembrie, de Christovul viilor, boierii și chiar domnitorii se mutau 8-10 zile în casele din podgorii. Aceeași atmosferă de sărbătoare stăpânea proprietarii și culegătorii. Acum este perioada culesului. Cel puțin în aglomerația urbană - nimic nu amintește de voia bună - pe care, într-un fel, aveam datoria să o transmitem mai departe.
Dar, de fapt, noi ce culegem?