Azi:
Ora:

Va rugam sa va autentificati cu adresa de email si parola pentru a accesa contul Dvs.
Adresa email:
Parola:
Creare cont nou
Recuperare parola!

publicat intre...
si...

Abonare
Dezabonare
Torent Distribution - Cadoul ideal pentru aproapele tau!

Un alt vin: şampania şi cognacul

Administrator | 09.03.2009 | 13:38:09 | Vizualizari: 1140

Alături de vin există două produse care de fapt sunt cele ce deschid respectiv finalizează o masă. Amândouă au fost obţinute pentru prima dată în Franţa, aşa încât folosirea numelor acestor băuturi în alte limbi este interzis, chiar dacă neoficial este folosit. Este vorba de şampanie şi coniac, după numele regiunilor unde au fost produse iniţial, respectiv regiunea Champagne şi orăşelul Cognac.
Vinul spumant - este varianta romanească a şampaniei(a nu se confunda cu vinul spumos).În esenţă, vinul spumant se obţine din anumite soiuri de struguri ce produc un vin cu aciditate mai ridicată şi cu un procent de zahăr rezidual. După limpezirea în butoaie vinul “se trage” în butelii de sticlă de un anume tip, ce rezistă la presiuni mai mari de 6-8 atmosfere. Se astupă cu un dop ce conţine o alveolă în centru pentru colectarea drojdiilor şi care la rândul lui este prins cu agrafe speciale de gâtul sticlei.Toate sunt aşezate pe rafturi cu gura în jos şi în pivniţe,hrube, cu o temperatură cât mai constantă, 6-7 grade.
Urmează o perioadă în care se produce cea de-a doua fermentaţie, în interiorul buteliei, după care urmează liniştirea vinului şi eliminarea dopului cu resturile de fermentaţie - degorjarea - completarea buteliei cu vin limpede - licoare de expediţie - aplicarea dopului de expediţie şi a guleraşului de sârmă. Astfel s-a obţinut o băutură nouă, ce conţine în masa ei bioxid de carbon la o presiune de 3-4 atmosfere, care se va elibera la desfacerea sticlei. Este o băutură de o fineţe deosebită, servită la temperaturi scăzute, de 6-7 grade, temperatura la care eliberarea bulelor de bioxid de carbon perlarea - din pahar este de lungă durată. Glandele gastrice sunt delicat stimulate de aceste bule de bioxid, sucul gastric eliberat astfel solicitând consumatorului servirea mesei.
Paharele folosite la servirea vinului spumant sunt de formă înaltă, cu picior şi talpă. Este necesară această formă pentru a permite perlarea pe înălţime.
Vinarsul - este denumirea aleasă în România pentru echivalentul coniacului. Acesta a apărut, după unele variante, în urma cu câteva secole, într-un an de supraproducţie viticolă, când producătorii au distilat vinul pentru a nu pierde alcoolul din el. Alcoolul a fost depozitat în butoaiele de stejar folosite şi la vin, pentru ca în anul următor să realizeze ca în vase se găsea o băutură total nouă, cu arome deosebite, şi cu o culoare ce se va întipări în toate limbile - culoarea coniacului. Totul se petrecea într-un orăşel numit Cognac.
De-a lungul timpului, metodele de distilare şi învechire s-au perfecţionat, fiind preluate şi de alte state din lume. Varianta românească - vinars - nu este de o rezonanţă deosebită, raportat la calităţile băuturii, ducându-ne cu gândul la metoda de obţinere, adică arderea vinului. Trebuie însă reţinut că denumirea nu mai poate fi schimbată, fiind declarată la forurile internaţionale de specialitate.
Vinarsul este atribuit ca denumire în unele zone ale ţării şi pentru alte băuturi distilate şi de aici poate şi confuzia care se face, fiind servit în general înainte de aperitive. Coniacul trebuie servit la finalul meselor, pentru a finaliza digestia grăsimilor acumulate în timpul mesei. Încercaţi să luaţi o gură de coniac înainte de a va retrage în dormitor şi veţi simţi aromele ce s-au adunat de-a lungul timpului începand de la doaga de stejar secular la aromele vinului învechit, cu
arome uşoare de vanilie.
Cogniacul trebuie servit în pahare cu talpă, picior scurt iar cupa este mult bombată şi îngustă spre buză pentru a putea concentra aromele magnifice. Dacă este servit prea rece, se va ţine cupa în podul palmei. Prin încălzirea acestuia miresmele vor fi imediat eliberate.





Torent Distribution - Cadoul ideal pentru aproapele tau! Utilizatori online: 9 | Vizitatori totali: 429
© 2005 - www.planteonline.ro