Forțarea ramurilor de arbuști ornamentali pentru înflorire în vază pe timpul iernii
Orice anotimp are frumusețea lui. Dar după o iarnă lungă și friguroasă, mulți dintre noi abia așteaptă să sosească primăvara. după o iarnă lungă și răcoroasă mulți abia așteaptă să fie primăvară. Cu mulți dintre noi se întâmplă, că se uită pe geam și începe să viseze la primăvară, la iarba incolțită, la copacii înfloriți. După revenirea la realitate aproape toți dintre noi suspină, spunând "niciodată nu va veni primăvara".
Acest lucru se întâmplă și cu mine ani la rând, când m-am săturat de zăpadă sau noroi, de zilele înnorate sau ceață. Acum câțiva ani, aflându-mă într-o excursie, ne-am oprit într-un sătuc, ascuns undeva în inima Ardealului. Noaptea trebuia să petrecem acolo. Am fost primiți de săteni cu mare dragoste.
După o masă festivă organizată la căminul cultural, fiecare dintre noi, s-a dus la familia unde era repartizat. Ieșind din cămin, m-a lovit aerul rece, iar după un suspin mi-am zis că iarna asta nu se va termina niciodată și va dura o veșnicie până o să văd iarăși florile primăverii.
În acest moment nu știam că greșesc și că "veșnicia" va dura doar câteva minute. Ajungând în camera unde eram repartizat, am zărit pe masă, pus într-o vază, câteva ramuri pline de flori. Nu-mi venea să cred ochilor. M-am dus mai aproape, m-am uitat la ele, le-am pipăit crezând că sunt flori artificiale.
Surpriză! Florile erau vii. Am întrebat pe gazda mea care este secretul, că ea are deja flori în vază, deși primăvara părea foarte departe. Am primit un răspuns simplu. A tăiat ramurile, le-a pus în vază, iar florile s-au deschis. Ardeam de nerăbdare să ajung acasă și să încerc dacă funcționează această ' 'rețetă''.
Nu a trecut mult timp și casa în care stăteam era împodobită de flori. Aveam printre ele clopoțel galben (Forsythia), pe care l -am strâns de pe un arbușt de 3 metri ce se afla în fața casei noastre. S-a înflorit foarte repede și s-au făcut multe flori galbene pe ramură. Tot din fața casei am adunat rămurele de gutii japonez (Chaenomeles japonica).
Le-am tăiat de pe un arbust de un metru, iar după o perioadă scurtă s-a înflorit, având flori roșii de o rară frumusețe. Frunzele de culoare verde închis, erau o adevărată frumusețe a camerei. Frumusețea holului era reprezentată de rămurele de migdal comun (Amygdalus communis). După ce le-am pus în vază nu a trecut nici o săptămână și florile s-au deschis.
Florile erau de culoare roz și aveau un miros de miere. Un alt soi foarte frumos era, migdalul pitic (Prunus tenella). Ramurile aveau în jur de 75 cm în lungime, și erau pline de flori de jos până sus. Bobocii erau roșii, iar florile deschise aveau culoarea roz. Frunzele erau de 3-5 cm, de culoare verde închis, cu suprafața lucioasă.
Pentru că voiam ceva care să aibă flori albe am ales ramurile de porumbar (Prunus spinosa). Le-am cules de pe un tufiș de 3 metri, de la marginea pădurii. Neatenția m-a costat, fiindcă am reușit să mă ințepântr-un spin de pe o ramură. Le-am dus acasă, le-am așezat în vază, iar după o perioadă scurtă s-au deschis florile.
La fel ca la migdalul pitic, și la porumbar florile erau dense. O altă specie care este iubită de multă lume era liliacul (Syringa vulgaris). Ramurile le-am adunat tot din fața casei, de pe un arbust de 3 metri. Le-am pus în vază, și am așteptat cu nerăbdare să se deschidă florile, însă florile se lăsau de așteptat.
Florile liliacului s-au deschis ultimii, dar prin frumusețea lor și mirosul plăcut, caracteristic liliacului au dat o ambianță plăcută camerei. Datorită acestui procedeu am reușit să aduc primăvara în casă. De multe ori când mă uit pe geam și văd iarna de afară, în sufletul meu există liniștea, ca în curând va veni primăvara.