Farmacia verde din grădină: Gălbenelele, Lavanda, Menta și Mușețelul
GĂLBENELELE Planta erbacee, anuală, cu tulpina ramificată, tufoasă, înaltă de 20-70 cm. Frunzele inferioare aproape spatulate, cele superioare oblongi, lanceolate, atenuate în petiol, lungi de 5-12 cm, mai mult sau mai puțin păroase, pe ambele fețe, pe margini ușor dințate sau aproape intregi.
Flori galben-portocalii sau galben-roșietice sunt dispuse în capitule terminale mari, alcătuite din flori lingulate tridințate, pe margini de culoare galben-portocalie și flori centrale tubuloase. Înflorește din mai până în septembrie. Rădăcina este pivotantă. Planta se găsește în grădini părăsite sau cultivate.
Calendulae flos Formata din antodii uscate de culoare galben portocalie înconjurate de bractee verzi, fără peduncul. Mirosul slab aromat, gust amărui sărat. Se culeg și tulpinile și frunzele. Recoltarea trebuie să se facă pe vreme însorită, când puterile curative sunt potențate la maximum.
Există mai multe varietăți cu capitulele complet acoperite cu petale, cu stamine de culoare închisă sau deschisă. Valoarea medicinală este aceeași. Pot fi culese proaspete din grădină și utilizate. Se culeg din luna iunie până toamna târziu. LAVANDA Lavandulae flos flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescențelor, de culoare albastru-violet.
Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, păros și glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime și diametrul de 3-4 mm; de culoare violet cenușiu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 dinți mici dintre care doi mai dezvoltați. Corola bilabiată, de 5-8 mm lungime, de culoare albastră-violetă, pubescentă și glanduloasă, cu tubul aproape drept.
Labiul superior este bilobat, cel inferior trilobat cu lobii obtuzi. Nuanța florilor diferă de la albastru-violaceu până la albastru-deschis. Mirosul este plăcut, aromat, iar gustul ușor amărui. MENTA Menthae piperitae folium frunze petiolate, cu petiol lung până la 1 cm și păros pe partea inferioară.
Au limbul oblong lanceolat, acuminat, lung de 3-8 cm și lat de 1,5-3 cm, inegal dințat pe margini, de culoare verde închis pe partea superioară, mai deschis pe cea inferioară, uneori cu nuanțe roșietice. Pe ambele fețe frunzele au perii mici, setiformi, cu numeroase glande. Mirosul este fin, pătrunzător, specific, iar gustul este aromatic, puternic, lăsând în gură senzația de răcoare plăcută.
MUȘEȚELUL Alte denumiri: mamorita, maraiul-cânelui, matricea, moruna, mușetel-de-câmp, roman, romanița, romasca. Crește pe ogoare, soluri argiloase, câmpii, luminișuri, costise, pe lanuri de cereale, câmpuri de porumb, trifoi, cartofi și sfecla. Valorosul nostru mușetel este izgonit tot mai mult din cauza folosirii excesive a îngrășămintelor chimice și a combaterii buruienilor prin erbicide.
După ierni bogate în zăpadă și primăveri cu multă umezeală, poate fi întâlnit foarte des. Receptaculul este, spre deosebire de al mușețelului sălbatic, concav, mirosul deosebit de aromat și plăcut. Nu cred că este necesară o descriere mai amănunțită a acestei flori atât de cunoscute.
Capitulele florale terminale se colectează din mai până în august, de preferat în orele amiezii. Nu este o exagerare dacă citez mușețelul ca pe un "leac universal", mai ales pentru copiii mici.