Mici lucrări dar de mare importanţă care se aplică în via de lângă casă

Răzuitul scoarţei butucilor (tulpinilor, cordoanelor) se execută cu ajutorul unor perii din sârmă sau a bureţilor de bucătărie, confectionaţi - de asemenea din sârmă. Scoarţa căzutăa la această lucrare se adună şi i se dă foc, deoarece adesea conţine formele de rezistenţă ale unor dăunători ca: păduchele lânos, păduchele ţestos, pirala, cochilisul, eudemisul, diferiţi acarieni s.a. Lucrarea se poate face înaintea sau în timpul operaţiei de tăiere de primăvară a viţelor.
Tocatul coardelor rezultate la tăierile de primăvară, poate constitui o modalitate de redare parţială a fertilităţtii solului. În mod obişnuit coardele rezultate la tăieri se adună în mănunchiuri şi se ard la marginile parcelelor sau se transportă în gospodării pentru încălzirea încăperilor. Procedeul recomandat poate fi aplicat doar în viile în care nu sunt butuci atacaţi de boli ale lemnului (cancer bacterian, esca, eutipoză) sau alte boli virotice.
Îndeosebi în solurile nisipoase, dar şi pe cele argiloase, coardele anuale căzute la tăiere se toacă la lungimea de 8 -10 cm şi se lasă pe pământul din vii urmând să fie încorporate in sol odată cu lucrările aplicate acestuia. Prin acest procedeu se recuperează între 15 -20 % din substanţele nutritive extrase de către vie din sol în decurs de un an.
Reducerea numărului de inflorescente se practică îndeosebi în cazul viilor tinere, dar şi a celor pe rod atunci când la unele soiuri există prea mulţi ciorchini pe o vie. Îndeosebi la soiurile din grupa celor rezistente pot apărea pe unii lăstari şi câte 3-5 inflorescente. Cu ajutorul unor foarfece se înlătură cele considerate de prisos , lăsându-se în vegetaţie numai una-două, situate la baza lăstarilor. La un butuc de vie ancorat pe un spalier se lasă în vegetaţie maximum 30 de inflorescente, deoarece în caz de supraîncărcare se dezvoltă neuniform, boabele rămîn mici, acumulează puţine zăhăruri şi se maturează anevoios.
Înlăturarea unor lăstari sterili (fără rod) se practică în cazul în care vegetaţia butucilor este prea abundentă. Lăstarii se taie cu foarfeca de vie de la punctul lor de inserţie pe coarde, pentru ca butucii să fie mai aerisiţi. Se elimină îndeosebi lăstarii slab dezvoltaţi şi cei cu o aşezare (creştere) necorespunzătoare ca direcţie). Dintre lăstarii gemeni (crescuţi în acelaşi ochi de iarnă ) se suprimă cel steril sau cel care are o vigoare mai slabă . De asemenea se înlătură o parte din lăstarii porniţi din lemnul vechi , lăsându-se să vegeteze cei mai bine plasaţi, din care se vor forma cepii de înlocuire. La conducerea în forme înalte sau semiînalte se suprimă lăstarii de pe tulpini, cu excepţia a 1-2 de la bază.
Protejarea viilor de gerurile din timpul vegetaţiei . Această lucrare se aplică adesea primăvara după pornirea viţelor în vegetaţie câand survin gerurile târzii, dar poate fi practicat toamna, la primele îngheţuri care pot provoca distrugerea prea devreme a frunzelor, deşi poate urma apoi mica vară din octombrie, dar care în acest caz nu mai poate fi viţelor de nici un folos. În perioada de vegetaţie active rezistenţa viţtei de vie la temperaturile scăzute este mult mai mică decât pe timp de iarnă. Astfel pragurile dăunătoare sunt diferite : -0,1 gr C pentru vârfurile lăstailor fragezi; -0,2 gr C pentru boabele verzi şi pentru frunzele adulte şi 5 gr C pentru boabele maturate.
În unii an primăvara, după pornirea viţelor in vegetaţie survin îngheţuri (adesea sub -1 gr C) sau brume, care pot distruge lăstarii verzi în întregime sau numai vârfurile lor. Lăstarii porniţi în cazul plantaţiilor conduse în formă înalte rezistă mai bine decât cei din viile conduse în forme clasice. Între înălţimea de 10 cm de la sol şi cea de 2 m pot exista diferenţe de temperaturi de până la 4 gr C, în favoarea ultimei.
Ciupitul lăstarilor constă în suprimarea vârfurilor de creştere (coroniţa) celor fertili. Lucrarea se aplică cu 1-2 zile înaintea începerii înfloritului şi se face pentru a întrerupe creşterea în lungime a acestora pe perioada înfloritului, care durează 8-12 zile. Scopul acestei lucrări este de a realiza o redistribuire a asimilatelor (substanţelor hrănitoare) favorizându-se procesul de fecundare a florilor şi de diferenţiere a mugurilor florali.
În cazul soiurilor de masă lucrarea trebuie efectuată doar la cele care produc struguri cu aşezare laxă (răsfirată) a boabelor. Ciupitul se poate face şi în cazul unor calamităţi, când este afectată producţia principală, în scopul stimulării celei secundare.
Inelarea sau incizia inelară constă în scoaterea de la baza lăstarilor fertili a unor inele de scoarţă, late de 4- 5 cm, cu grija de a nu vătăma ţesuturile lemnoase. În acest caz există riscul ca lăstarii incizaţi să se rupă de la inelul respectiv, îndeosebi în condiţii de vânturi mai puternice. Această operaţie se poate executa şi pe coarde, prezentând câteva avantaje, printre care: se diminuează riscul ruperilor; se poate executa mai de timpuriu; volumul de muncă se înjumătăţeşte, fără ca rezultatele să fie mai ineficiente. Lucrarea se execută cu un briceag de altoit bine ascuţit sau cu incizoare (foarfeci de vie cu lama dublă).
După efectuarea acestei operaţii, atât coardele cât şi lăstarii incizaţi trebuie legaţi, pentru reducere pendulării acestora în caz de vreme vântoasă. Incizia în cazul butucilor viguroşi, nu şi a celor slab dezvoltaţi, care prin mărirea producţiei s-ar putea debilita. De asemenea, nu se execută inelarea la cepii de înlocuire, a căror scop este de asigurare a rodului pentru următorul an. La un butuc numărul de coarde sau de lăstari incizaţi nu trebuie să fie mai mare de o treime din total. Scoaterea inelului de scoarţă întrerupe comunicarea vaselor liberiene în aval, astfel ca seva elaborate va rămâne în amonte, hrănind îndeosebi ciorchinii, care astfel işi măresc volumul prin creşterea boabelor, iar în plus se realizează şi un avans în maturarea acestora. În acest mod se diminuează creşterea vegetative a lăstarilor în favoarea obţinerii unui rod mai bogat şi o diminuare a fenomenului de meiere sau de mărgeluire.
Lucrarea se execută în trei etape diferite, în funcţie de scopul urmărit:
Pentru combaterea fenomenului de meiere: cu 4-5 zile înainte de înflorit;
Când se urmăreşte mărirea volumului boabelor şi respectiv a ciorchinilor: 4-5 zile după înflorit.
Pentru grăbirea maturării strugurilor : înaintea fazei de coacere în parga.
Copilitul este lucrarea în verde care constă în suprimarea parţială (copilit parţial) sau integrala (copilit total) a copililor (lăstarilor porniţi de la subsoara frunzelor). Se execută concomitant cu legatul II sau III. Copilitul se face când aceşti lăstari au 6-7 frunze , retezându-se la nivelul primului internod de la punctual de inserţie. Lucrarea este necesară mai ales în anii ploioşi. Prin colpilit se micşorează transpiraţia şi umbrirea lăstarilor, butucii se aerisesc şi se intensifică asimilarea clorofiliana, iar ca o consecinţă a acestui fenomen, se măreşte volumul şi suculenţa boabelor (aspect important în cazul soiurilor de struguri pentru producerea vinurilor de consum curent).
Desfrunzitul se execută în dreptul strugurilor şi se face cu scopul aerisirii acestora pentru ca pe de o parte să pătrundă mai uşor razele de soare şi pe de altă parte să primească aerul în înălţimi. Cele mai afectate plantaţii sunt cele situate la baza plantelor, pe văi sau pe şes.
Evitarea pagubelor se poate realiza prin fumigaţie, în care caz se ard grămezi de paie umede, coceni, resturi vegetale, cauciuc,lumânări fumigene etc, ori cu sobe încălzite sau cu ventilatoare (pentru uniformizarea aerului de pe rândurile de viţa de vie). În nopţile anunţate a fi geroase (când seara temperatura este mai scazută de 6 gr C) spre ziua (cel mai mare pericol fiind în zori) se urmăreşte cu un termometru temperatură la nivelul lăstarilor. Atunci când aceasta scade spre punctul de îngheţ 0 gr C se aprind grămezile de materiale fumigene, formate la marginea parcelei şi care se pot muta pe alte laturi, în funcţie de direcţia vântului. Dacă materialul aprins este prea uscat se udă moderat pentru a produce mai mult fum decât flacăra ( să ardăa înnăbuşit)
Efectul îngheţurilor se constată după 2-4 zile de la producerea lor. În caz de afectare a viţelor se aplică îndeosebi lucrări în verde, dar şi pe uscat. Se taie toate porţiunile afectate, iar cele neatinse se lasă să vegeteze. Dacă apar mulţi lăstari (din mugurii copiliţi) se aplică un plivit riguros. Imediat după înghet se administrează îngrăţăminte cu azot ( 0,5 kg /ar)apoi la apropierea verii cele cu potasiu şi cu fosfor. Viile afectate de aceste îngheţuri trebuiesc lucrate corect şi la timp, tratate bolile, iar în caz de secetă se udă abundent.
Scurtarea ciorchinilor constă în suprimarea strugurilor şi se aplică îndeosebi la soiurile de masă, foarte productive, şi cu maturare tardivă, dar şi la cele de vin, productive şi cu ciorchini lungi. Scurtarea rahisului (axului strugurelui)trebuie facută imediat după fecundare (legarea boabelor). Prin această operaţie de cele mai multe ori nu se diminuează recolta de struguri deoarece boabele rămase işi vor mări volumul şi greutatea, iar calitatea acestora (conţinutul de zaharuri şi substanţele colorante) va creşte .
Însăcuirea inflorescenţelor se practică în cazul soiurilor pentru struguri de masă, ca aceştia să devină mai aspectuoşi, cu boabe intenşi şi uniform colorate. De asemenea, se evită atacul de viespi, de molii şi chiar de boli, iar pe de altă parte se reduce atacul unor boli criptogamice , mai ales a putregaiului cenuşiu. Se execută adesea la sfârşitul lunii iulie, mai ales în cazul soiurilor cu maturare timpurie. Prin această operaţie se îndepărtează prioritar frunzele (în proporţie de până la 40%) îngălbenite sau necrozate, al căror proces asimilator este fie încetinit fie oprit. Lucrarea se efectuează cu deosebire în toamnele ploioase şi reci, dar considerăm ca în cazul micilor producători aceasta trebuie să devină obligatoriu an de an, având în vedere efectele ei benefice.
Cărnitul lăstarilor constituie lucrarea care se face îndeosebi în cazul viţelor viguroase, crescute ca urmare a cuplării dintre vigoarea intrinseca a unor soiuri cu cultivarea acestora în condiţii agrofond superior. Situaţia este des întâlnită în cazul micilor producători, care au posibilităţi mai mari de fertilizare a solului şi de aplicare corectă şi la timp a lucrărilor agrotehnice. Prin cărnit se înţelege operaţia în verde prin care se reteaza lăstarii cu şi fără rod, la nivelul a 5-7 frunze la vârf, în momentul intrării strugurilor în parga, adesea în a doua jumătate a lunii august.
Timpul ales depinde de condiţiile climatice ale anului, de soi şi de agrotehnica aplicată. Pe timp de secetă şi în cazul unei supraîncărcări a producţiei de struguri, creşterea lăstarilor se opreşte mai devreme, astfel că se poate devansa aplicarea cărnitului, iar în condiţii de încărcătura redusă de struguri , pe vreme caldă şi ploioasă, aplicarea acestei lucrări trebuie amânată. În practică, cărnitul se execută atunci când lăstarii de la vârful aracilor sau de la nivelul sârmelor superioare ale spalierului, se recurbează.
Un cărnit prea timpuriu (în iulie) denumit şi cărnit prematur, determină pornirea masivă a copililor în vegetaţie, iar aceştia sunt foarte sensibili la boli, îndeosebi la mana. Cărnitul se recomandă să fie aplicat în cazul soiurilor viguroase, cu deosebire în anii mai umezi. Prin această lucrare se micşorează umbrirea lăstarilor de la etajele superioare, precum şi se realizează o distribuţie mai avantajoasă a hidraţilor de carbon, spre struguri şi spre coarde.

Răsucirea pedunculilor se practică în cazul soiurilor pentru struguri de vin cu potenţial ridicat de acumulare a zaharurilor. Se aplică în toamnele lungi şi secetoase. Prin răsucirea pedunculilor (codiţelor) se întrerupe legătura dintre struguri şi planta mamă, iar în urma evaporaţiei creşte cantitatea (concentraţia) de zaharuri din sucul boabelor, putându-se obţine astfel vinuri licoroase (dulci).
Scurtarea frunzelor moarte, constă în îndepărtarea acestora de pe lăstari, coarde, struguri sau sârme şi se execută în perioada din apropierea sfarşitului vegetaţiei. Frunzele căzute adesea nu ajung la pământ, ci rămân agăţate stânjenind procesul asimilator al lăstarilor, pătrunderea razelor solare la struguri, ruginirea sârmelor, sau extinderea unor boli, ori crearea de adăposturi pentru formele de rezistenţă ale unor dăunători. Lucrarea se face prin scurtarea sârmelor sau aracilor, cât şi prin darea jos (cu mâna) atât a frunzelor necrozate suspendate, cât şi a celor îngălbenite care nu mai asimilează, dar umbresc şi împiedică pătrunderea aerului în interiorul butucilor.