my site http:/// my sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy sitemy site 1.73 - Primăvara în livadă v:* {behavior:url(#default#VML);} o:* {behavior:url(#default#VML);} w:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin-top:0in; mso-para-margin-right:0in; mso-para-margin-bottom:10.0pt; mso-para-margin-left:0in; line-height:115%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri","sans-serif"; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-fareast-font-family:"Times New Roman"; mso-fareast-theme-font:minor-fareast; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin;} Nimic nu poate concura cu aroma unui fruct proaspăt cules din livadă. Pe lîngă gust, fructele conţin mai multe vitamine şi elemente necesare pentru corpul uman. Din această cauză, majoritatea oamenilor au în grădină mai mulţi pomi fructiferi. Cele mai răspîndite fiind mărul, prunul, parul, cireşul şi vişinul. Plantarea pomilor nu este suficientă pentru obţinerea produsului. Pentru obţinerea unei recolte sînt necesare cîteva procese de întreţinere. Majoritatea lucrărilor se fac primăvara. Primul pas recomandat este să ne facem un plan. Este important să procurăm din timp soluţiile şi sculele necesare pentru întreţinerea livadei. Deasemenea este important verificarea şi repararea utilajelor ce vom folosi în cursul anului. În februarie putem să ne apucăm de tăierea la rod a mărului, a coacăzei şi zmeurei, cu condiţia ca temperatura să ne permită. Se poate aplica şi prima pulverizare împotriva microbilor şi insectelor dăunătoare. În martie se poate face îngrăşarea şi prelucrarea solului. Deasemenea primăvara este perioada cînd se poate da cu var pe trunchiul pomilor, pentru a preveni bolile. Cel mai important proces este tăierea la rod. Poate fi făcut în mai multe feluri, în funcţie de rezultatul dorit. Se poate face prin tăierea ramurilor pînă la baza, iar rezultatul se va vedea în cantitatea recoltei. Se poate face prin tăierea parţială a ramurelor,cea ce favorizează creşterea vegetativă a plantei. Este recomandat ca crengile mai vechi de patru ani să fie tăiate, pentru întinerirea părţii roditoare. Este foarte important şi momentul tăierii la rod. Se poate face tăierea la rod a părţii lemnoase şi a părţii verzi.Tăierea la rod a părţii lemnoase se face în perioada de repaus a pomului.Trebuie avut însă grijă ca temperatura să nu fie foarte scăzută, pentru că se poate îngheţa pomul.Tăierea părţii lemnoase ajută la creşterea vegetativă a plantei, iar tăierea părţii verzi, stopează creşterea. Întrebarea este că dacă sînt lucruri contrare, de ce trebuie făcute amîndouă. Deja ştim de ce trebuie făcut tăierea părţii lemnoase. Perioada de tăiere a părţii verzi se face în timpul cît se dezvoltă coroana pomului. Părţile care nu aduc roade, trebuie scurtate pentru a nu aspira substanţele nutritive de la părţile productive. Deci prin tăierea părţilor verzi, reuşim să asigurăm o cantitate mai mare de substanţă nutritivă părţilor productive. Tăierea la rod se foloseşte şi pentru a rării coroana, pentru a asigura intrarea razelor solare şi la fructele aflate în interiorul coroanei. Tăiarea la rod pentru măr, este recomandat cînd încep să se deschidă mugurii şi ţine pînă aceştia se deschid în totalitate.Tăierea părţii lemnoase se face şi în perioada iernii şi poate fi folosit pentru întinerirea părţii productive şi pentru determinarea cantităţii şi mărimii produsului.Tăierea de vară se face din a doua parte a lunii august, şi se termină cu două săptămîni înaintea culesului. La pere situaţia este un pic altfel. La soiurile la care cresc ramuri lungi (Bosc, Clapp, Diel), este obligatoriu tăierea la rod. La soiurile la care coroana este prea densă (Vilmos,Hardenpont) este nevoie de rărirea coroanei. Ramurele sub 10 cm se păstrează, fiindcă din acestea cresc părţile producătoare. În iulie, cînd ramurile verzi sînt de grosimea unui creion, tăiem pînă rămîn 2-3 frunze pe ea. Ramurele mai subţiri vor fi tăiate în luna VIII-IX. Prin acest lucru ajungem la înmulţirea zonei productive. Cireşele se taie la rod pe la sfîrşitul primăverii, Înaintea deschiderii mugurilor.Cireşele se poate infecta în urma rănilor, dacă se află într-o perioadă ploioasă. Pentru a evita infectarea, tăierea să facem într-o perioadă uscată.Tăierea părţilor verzi se face după recoltarea rodului, pe la începutul lunii august. S-ar putea să avem nevoie şi de tăiere pentru a rări coroana. Deasemenea este recomandat, ca crengile mai vechi de patru ani să fie tăiate, pentru întinerirea părţii productive. La vişine, la creşterea coroanei, trebuie avută mare grijă la înălţimea trunchiului, deoarece trunchiul înalt reduce cantitatea rodului. Înălţimea optimă a trunchiului se situează în jurul a 90 cm. În funcţia solului trebuie făcut o tăiere mai pronunţată anual sau din doi în doi ani. Crengile puternice şi lungi, trebuie tăiate anual, pentru a ajuta ramificarea pomului. Atenţie însă, la tăierea la rod pentru vişine şi cireşe nu trebuie să exagerăm, pentru că duce la îndesarea excesivă a coroanei. Dacă aceste reguli fundamentale sînt respectate, vom observa ca pomii noştri vor aduce roduri mai multe şi mai bune calitativ. Nu uitaţi, orice produs intreţinut corespunzător asigură un gust mai plăcut şi este mult mai sănătos. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=94 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=94 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 13:04:07 GMT Trandafirul dragostei La romani Adonis o iubea pe Venus, dar Marte, zeul războiului, a dorit-o pentru el, vrând să-l omoare pe primul. Venus pentru a-l preveni pe Adonis, a fugit spre el dar s-a rănit într-o ramură de trandafir şi din sângele curs au apărut trandafirii roşii. Flora, zeiţa pimăverii şi a florilor, a găsit corpul neînsufleţit al nimfei sale favorite; a alergat, neconsolată, la toate zeităţile ca s-o ajute să transforme corpul ei în cea mai frumoasă floare pe care toate celelalte flori s-o recunoasca ca regină. Apollo, zeul artelor, i-a dat lumina vie, Bacchus a scăldat-o în nectar, Vertumnus i-a conferit parfum, Pomona i-a dat un fruct, iar în final, Flora un diadem din petale. Aşa s-a născut trandafirul. Zeul Zefir o iubea atât de mult pe Flora, încât s-a transformat într-un trandafir pentru ca zeiţa era interesată numai de flori. Când Flora a văzut trandafirul , l-a sărutat, iar Zefir şi-a văzut visul împlinit. De Ziua Îndrăgostiţilor cel mai potrivit, mai frumos şi simplu cadou este un trandafir. - boboc de trandafir proaspăt şi frumos: inima inocentă în dragoste - trei trandafiri: angajament - boboc roşu de trandafir: puritate şi iubire - boboc alb de trandafir: adolescentă - boboc galben de trandafir: declararea iubirii - buchet de trandafiri înfloriţi: gratitudine - un trandafir complet înflorit: te iubesc, te iubesc la fel ca la început - buchet trandafiri albi şi roşii: uniţi în dragoste - un trandafir alb pătat: de cât să te pierd, mai bine mor - trandafir cu frunze: speranţă http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=93 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=93 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 13:03:17 GMT Plante căţărătoare Hedera helix- Iedera Uşor de cultivat, speciile acestui gen se potrivesc bine pentru a îmbrăca un perete umbros şi rece. Odată stabilite cresc repede, iar tulpinile lemnoase se agaţă de suport cu ajutorul rădăcinilor adventive. Frunzele, în general lobate sau triunghiulare, variază în ceea ce priveşte forma şi dimensiunile. La numeroase varietăţi, ele sunt panasate. Iedera este căţărătoare în faza juvenilă, dar atunci când planta a atins vârful suportului se instalează o nouă formă de creştere. Ramurile scurte şi rigide prezintă panicule de flori toamna galben- verzui , iar puţin mai târziu fructe negre. Parthenocissus quinquefolia- Viţa de Canada Această specie căţărătoare cu creştere viguroasă se agaţă de suport cu ajutorul cârceilor. Anumite specii sunt târâtoare care au tendinţa de a deveni invadatoare. Frunzele viţei de Canada, formate din cinci foliole cu marginea dinţată, vara sunt verzi, dar iau superbe nuanţe roşii şi portocalii toamna. Parthenocissus tricuspidata- Viţa de Japonia Viţa de Japonia prezintă în general frunze înguste, trilobite- acestea sunt divizate în foliole la indivizii tineri. Campsis radicans- Bignonia Această plantă frumoasă, căţărătoare cu frunze penate şi dinţate se fixează de suport prin intermediul rădăcinilor aeriene. Vara produce flori mai, galbene, roşii sau portocalii. Cultivaţi-le pe soluri fertile ce reţin umiditatea, într-u loc adăpostit şi foarte însorit. Un zid expus la soare este locul ideal. La sfârşitul iernii îndepărtaţi tinerele lăstari la câţiva centimetri de vechiul trunchi. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=92 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=92 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 13:00:28 GMT Brad de Crăciun Probabil ca este unul dintre cele mai placute si mai asteptate momente petrecute in familie de Craciun este impodobirea bradului. Cu toti ne dorim un brad deosebit, pe care sa il aratam si prietenilor si sa fim mandri ca avem cel mai frumos brad. Bradul se regaseste in numeroase traditii, nu numai de Craciun. Fiind un pom mereu verde, oamenii l-au asociat cu viata, trainicia, siguranta, prietenie si l-au inclus in toate evenimetele importante ale vietii. Cel mai indragit si raspandit Brad de Craciun este Molidul- Picea abies. Este un arbore falnic, care la noi in tara ajunge la 50 m inaltime. Coroana este conic-piramidala. Frunzele sunt aciculare, ascutite, rigide, cu 4 muchii, verzi, lucioase, dispuse pe niste pernite proeminente. Un alt soi indragit ca Brad de Craciun este Bradul Argintiu-Abies concolor. Este recomnadat pentru oameni mai exigenti deoarece este mult mai scump, dar merita. Are o inaltime ceva mai mica decat molidul. Coroana este conica, trunchiul drept, cu scoarta cenusie-deschisa. Frunzele sunt aciculare, alb-verzui-argintii sau verzi-albastrui, curbate in sus, lasa prin strivire un miros aromatic, placut. Specialistii in decoratiuni interioare ne recomanda in primul rand san u folosim prea multe culori in podoabele de pom. Ideal ar fi san e limitam la doua: rosi si auriu, pentru o atmosfera calda, familiara, alb si albastru pentru o atmosfera protocalara. Iata si cateva lucruri interesante legate de brad si de traditiile de Craciun in alte tari: - Marea Britanie: bradul este impodobit mult mai devreme decat in Romania, de regula pe la jumatatea lui Decembrie. - Cuba: aici cea mai importanta perioada este Ajunul Craciunului, denumita “nochebuena” (Noaptea cea buna). Masa traditionala inseamna pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagar servita cu orez si plante traditionale Yuca sub forma de piure. - Noua Zeelanda: copacul ce este impodobit de Craciun se numeste Pohntokawa. Deoarece foarte multi oamnei din emisfera nordica traiesc acum in Noua Zeelanda a devenit o obisnuinta sa serbeze Craciunul de doua ori intr-un an- o data pe 25 decembrie si a doua oara in iulie, atunci cand este mijlocul iernii. - Elvetia: Samichlaus (Mos Craciun) are intodeauna sarcina grea de a adduce si pomul de Craciun in casele oamenilor. Acest obicei se pastreaza inca din 1775. - America Latina: spaniolii si portughezii au introdus pomul de Craciun in America Latina, dar cum acolo nu exista conifere, sud americanii decoreaza cactusii, pini, sau brazi din plasti. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=91 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=91 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 12:58:30 GMT Lalele, narcise şi irişi În septembrie şi octombrie putem anticipa deja primăvara viitoare cu ajutorul soiurilor splendide de lalele, narcise şi irişi! Dacă am făcut toamna trecută plantarea bulbilor în locurile bine gândite atunci primăvara aceasta putem să ne bucuram de frumoasele şi variatele culori cu care ne bucură plantele cu bulbi. Cel mai bun moment de plantare al plantelor bulboase este la mijlocul lui septembrie. Narcisele trebuie amplasate în pământ până la mijlocul lui octombrie, pentru ca bulbii să aibă timp să prindă rădăcini şi să suporte bine gerurile puternice. Lalelele, irişii olandezi, zambilele mutate şi alte flori de primăvara pot fi plantate, dacă clima este blândă, până la începutul lui noiembrie. Lalelele arată cel mai bine în grupuri formate din cel puţin 12 bulbi. În straturile mici şi în jardinire puteţi amplasa bulbii înghesuiţi, pentru a obţine un efect chromatic intens. În straturile mari, intervalele mai largi, neregulate creează un apect natural. Lalelele sunt modeste şi cresc aproape pretutindeni. În locurile umbrite amplasaţi mai degrabă soiuri cu culori deschise, strălucitoare. În locurile însorite arată foarte bine chiar şi soiurile cu flori întunecate. Irişii sunt compuşi din sute de specii şi mult mai mult hibrizi. Sunt plante cu bulb sau cu rizom, florile fiind constituite din trei petale interne şi trei sepale, colorate variat de la alb la galben-citron, de la culoarea lavandei la mov, de la albastru nalba la albastru purpuriu. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=90 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=90 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 12:57:32 GMT Plante de umbră şi semiumbră Puţine plante reuşesc să se dezoltve în situaţii de umbră sau semiumbră. Plantele din stratul ierbos a pădurilor, obişnuite cu o cantitate scăzută de lumină, sunt plantele ideale pentru grădinile puţin însorite. Ajuga reptans 'Artropurpurea'- Venerita Această plantă cu frunzele rotunjite şi marginea dinţată produce spice scurte cu flori bilabiate de culoare violeta la sfârşitul primăverii. Speciile genului Ajuga preferă situaţii uşor umbrite şi un sol fertil care reţine umiditatea, dar se dezvoltă normal în condiţii cît mai variate.Îndepărtaţi tulpinile florale pe măsură ce apar altele noi pentru a conserva capacitatea de înflorire sau aşteptaţi până la ofilire. Îndepărtaţi frunzele la sfârşitul toamnei! Frunzele sunt persistente pe perioada iernii în aproape toate regiunile. Înmulţirea este uşoară şi se realizează primăvara prin despărţirea rădăcinilor. Adiantum- Părul fetei Aceasta feriga este cunoscută mai ales ca plantă de interior, dar familia Adiantacae cuprinde numeroase specii rustice care se acomodează în colţurile umede, umbrite şi puţin însorite. Anumite specii fragile reuşesc să supravieţuiască în exterior, în regiunile cu ierni blânde, cu condiţia să beneficieze de protecţie. Creşte bine în lădiţe. Plantaţi-o într-un colţ uşor umbrit, pe sol fertil şi bogat în materie organică, reţinând umiditatea şi de preferinţă fără calcar. Îndepărtaţi frunzele moarte doar dacă ele nu reprezintă un interes estetic. În regiunile cu ierni mai friguroase introduceţi în interior speciile sensibile. Divizarea se poate face primăvara. Bergenia- Saxifraga de Siberia Frunzele rotunjite sau cordate ale acestei specii formează o tufă rotunjită, înaltă de 60 cm. La anumite varietăţi, frunzele capătă tonuri roşii sau rozalii pe perioada toamnei şi a iernii. Paniculele de flori înclinate, de culoare roz sau albă apar primăvara. Plantele acestui gen nu sunt prea exigente ceea ce priveşte solul şi acceptă atât locurile însorite, cât şi cele umbroase. Culoarea frunzelor toamna este mult mai pronunţată la speciile ce se dezvoltă la soare, pe un sol permeabil şi cu o fertilitate medie. Speciile din ghivece necesită a fi udate în mod regulat în timpul perioadei de vegetaţie. Îndepărtaţi frunzele îngălbenite sau distrugeţi-le toamna şi iarna şi tăiaţi tulpinile care poartă flori uscate. Înmulţirea este posibilă prin despărţirea tufei, primăvara sau vara. Hedera helix- Iedera Uşor de cultivat, speciile acestui gen se potrivesc bine pentru a îmbrăca un perete umbros şi rece. Odată stabilite cresc repede, iar tulpinile lemnoase se agaţă de suport cu ajutorul rădăcinilor adventive. Frunzele, în general lobate sau triunghiulare, variază în ceea ce priveşte forma şi dimensiunile. La numeroase varietăţi, ele sunt panasate. Iedera este căţărătoare în faza juvenilă, dar atunci când planta a atins vârful suportului se instalează o nouă formă de creştere. Ramurile scurte şi rigide prezintă panicile de flori galben- verzui toamna, iar puţin mai târziu fructe negre. Iedera se acomodează pe toate tipurile de sol şi expoziţie variată, dar anumite varietăţi cu frunze panasate au nevoie de mai mult soare. Se vor rări primăvara, pentru a le controla creşterea şi se vor tunde regulat, pentru a favoriza apariţia de noi lăstari. Se iau butaşi ierboşi la începutul verii. Butaşii luaţi din ramurile florifere dau naştere la indivizi fuziformi. În perioada de uscăciune, aceste specii sunt atacate uneori de paianjeni roşii. Frunzele se pătează, apoi cad. În acest caz se va creşte umiditatea, prin pulverizare de apă pe planta afectată. Vinca- Saschiu Strălucitoarele frunze verzi închise ale acestor specii formează un superb covor, mai ales la sfârşitul primăverii şi toamna, când apar florile stelate, albastre. Totuşi, la fel ca şi majoritatea speciilor târâtoare, sunt adesea invadatoare şi trebuie poziţionate cu grijă. Speciile de saschiu cresc la soare sau la umbră, pe toate solurile permeabile, dar înfloresc mai bine în plin soare. Ele sunt potrivite pentru a fi cultivate în ghivece, fiindcă creşterea lor este uşor controlată. Tulpinile târâtoare sunt stolonifere, iar aceste plante sunt uşor de înmulţit prin diviziune sau prin procedeul cultivării de stoloni pe sol umed. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=89 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=89 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 12:56:16 GMT Florile cu tubercul Pentru a avea o grădină cu flori de o rară frumuseţe, trebuie să avem o gamă largă de flori. Deşi majoritatea florilor se deschid începînd din luna mai, ele trebuie plantate dinainte. Aşa este şi în cazul florilor care se dezvoltă din tubercul. Tuberculul este o tulpină subterană, scurtă şi îngroşată, cărnoasă, care înmagazinează substanţele de rezervă a plantelor respective. Să vedem cîteva flori care, dacă vrem să ne înpodobească grădina în acest an, trebuie plantate la începutul primăverii. O specie foarte cunoscută este dalia sau gherghina, ţara de origine fiind Mexicul. Florile au o varietate mare de culori. Au o perioadă scurtă de păstrare în apă. Înflorirea la dalie se desfăşoară începînd din iunie şi ţine pînă în octombrie. Preferă locurile însorite, cu un sol bogat în humus. Înmulţirea se poate face prin împărţirea rădăcinilor, dar trebuie să avem mare grijă ca la împărţire să nu rănim mugurii. Trebuie să alegem un loc cît mai îndepărtat de muguri, pentru secţionare. Plantarea se poate face cînd temperatura solului atinge o valoare de 8-10 grade C. Tuberculul se pune la o adîncime de 6-8 cm, iar distanţa între ele trebuie să fie în jur de 50-60 cm. Udarea se face des, dimineaţa sau seara, iar apa se aplică direct pe sol. Plantele, la fel ca omul se pot înbolnăvi. Cele mai des întîlnite boli la dalie este, mozaicul daliei, făinarea, mucegaiul cenuşiu, iar printre dăunători se pot număra paianjenul roşu şi cel alb, afidele, tripsii, coropisnita şi melcii. Deoarece tuberculul nu suportă frigul, acestea trebuie scoase din sol în fiecare an. Momentul optim pentru scoaterea lor este pe la sfîrşitul lunii octombrie. După deplantare se curăţă de pămînt şi se scurtează tulpina. Tuberculul poate fi ţinut în pivniţă, seră rece sau magazie. O altă specie este Anemona. Este originar din regiunile montane din jurul Mării Mediterane. Tulpina este înaltă de 20-30 cm şi poartă în vîrf o floare mare, viu colorată. Floarea poate să fie roşie, albastră, roz sau albă. Sub floare se află un guleraş, format din frunze verzi. Solul ideal pentru Anemona este cel bogat în humus şi bine drenat. Sint sensibile la excesul de umezeală, iar expozitţa la soare ajută coloritul florilor. Înmulţirea cu tuberculi se face exact ca la dalie, iar plantarea tuberculului se face toamna sau primăvara (foarte devreme). Plantarea se face la distanţe de 25-30 cm, la o adîncime de 5-10 cm. Cea mai des întîlnită boală la Anemona este pătarea frunzelor, ce se manifestă prin apariţia unui praf alb pe partea inferioară a frunzelor, sau făinărea. În iulie plantele intră în repaus, moment în care se scot tuberculii din pămînt. După curăţarea lor de pămînt se stratifică cu turbă sau pămînt în cutii de carton şi se păstrează în încăperi răcoroase şi uscate. Gladiola este o floare originară din Africa de Sud şi regiunile riverane ale Mării Mediterane. Are flori mari şi de diferite culori, cu durată mare de păstrare în apă. Deasemenea Gladiola se poate înmulţi foarte uşor. Planta se dezvoltă din tuberobulbi şi ajunge la o înălţime de 50-150 cm, în funcţie de soi. Pe o plantă se găsesc 6-20 de flori în formă de pîlnie, iar florile sînt roşii, roz, portocalii, etc. Înfloreşte vara, necesită loc însorit şi sol bogat în humus. Înmulţirea se face prin plantarea tuberobulbilor, este recomandat ca plantarea lor să se faca într-un sol care a fost îngrăşat cu gunoi de grajd. Timpul ideal pentru plantare este primăvara, cînd temperatura solului la o adîncime de 8-10 cm, este de 10-12 grade C. Distanţa între ele trebuie să fie de 15-20 cm, la o adîncime de 10-12 cm. Irigarea se face direct pe sol, iar la deschiderea florilor este contraindicat aplicarea apei pe flori. Bolile cele mai frecvente sînt fusarioza, ce se manifestă prin îngălbenirea frunzelor, septorioza, putregaiul cenuşiu sau virozele. Recoltarea tuberobulbilor se fac cînd frunzele s-au uscat, iar tuberobulbii trebuie uscate. Se aşeazaă în lădiţe sau coşuri, şi se păstrează într-un loc unde temperatura este în jur de 4-10 grade C, iar umiditatea în jur de 70%. Canna este o planta impozantă, originală din India, cu frunzişul verde sau purpuriu şi flori foarte mari, aşezate la extremităţile tulpinilor. Tulpinile sînt suculente, înalte de 1-2 m, cu frunze mari, oval-lanceolate. Canna necesită loc însorit şi aerat. Solul trebuie să fie bogat în humus. Înmulţirea se face prin separarea tuberculului, iar plantarea se face primăvara la o adîncime de 10-12 cm. Deplantarea se face în momentul sosirii frigului, tulpinile se scurtează la 15-20 cm, şi se pune într-un loc unde temperatura este în jur de 4-6 grade C. Iată cîteva flori cu ajutorul cărora vom reuşi să creăm o varietate mare de culori în grădina noastră, singura condiţie fiind să plantăm la timpul potrivit şi să îngrijim corespunzător. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=88 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=88 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 12:55:08 GMT Plante parfumate în grădină PHILADELPHUS SSP.- Jasomie falsă Cuprinde specii foarte răspîndite şi apreciate pentru înflorirea bogată, în majoritate cu flori parfumate. Sunt arbuşti cu frunze opuse,î�ntregi sau distanţate, flori albe complete, solitare sau grupate în înflorescenţe de tip racem sau cimă. Sunt specii care cresc repede, sunt rezistente la ger, dar ceva mai sensibile la secetă. Frumuseţea înfloririi şi parfumul foarte plăcut face ca aceste specii să fie mult răspîndite şi apreciate în parcuri şi grădini. Pot fi plantate solitar sau în grupuri mai ales în apropierea aleilor. Se poate utiliza şi sub formă de garduri vii tunse. Înfloresc în iunie şi iulie iar frunzele sunt căzătoare. Cele mai apreciate specii sunt: Ph. Coronarius- se prezintă sub formă de tufă de 3 m înălţime, cu frunze ovate sau oblong-ovate, cu flori alb-gălbui. Este rezistentă la ger şi apreciată pentru înflorirea sa bogată. Are două varietăţi: var. „aureus”- cu frunze galbene-verzui; var. „duplex” cu florile albe, este răspândită mult datorită rezistenţei la ger, fum şi parţial la secetă. Ph. microphyllus- arbust scun, până la 1 m, cu ramuri erecte, frunze foarte mici oval-lanceolate. Flori foarte parfumate. Ph. virginalis- arbust erect înalt de 2-3 m, cu frunze ovale , foarte decorativ prin frunzele învolte, albe, mari. ROSA SSP.- Trandafir Plante de grădină printre cele mai apreciate, trandafirii sunt cultivaţi de mai multe secole. Se împart în mai multe grupe distincte. Trandafirii străvechi cupriind speciile: Alba Burbon, China, Damasc, Gallica şi Moss. Sunt în general plante rămuroase, destul de înalte cu flori duble, puternic parfumate. Cea mai mare parte nu înfloresc decât o dată pe sezon. Trandafirii moderni cuprind arbuşti, tufe cu flori mari (hibrizi de ceai), tufe cu flori dispuse în raceme (floribunda), târâtoare şi căţărătoare. Toate sau aproape toate au o perioadă lungă de înflorire. Trandafirii apreciază locurile însorite, solul fertil, permeabil şi care reţine bine umiditatea. Se vor uda regulat pe perioada de uscăciune şi se fertilizează cu ajutorul unui îngrăşământ specific. Se tund primăvara când mugurii încep să crească, îndepărtând toate tulpinile moarte sau bolnave. Mana, rugina, păduchii şi omizile atacă adesea trandafirii. Utilizaţi combinaţii de insecticide / fugicide atunci când este necesar! În mod general, utilizaţi preventiv un fungicid şi un insecticid de contact nepersistent pentru a trata o infecţie vizibilă. LONICERA JAPONICA- Caprofoi Este o liană viguroasă, puternic volubilă. Are frunze semipersistente oval-alungite, de 3-8 cm lungime, la început păroase pe ambele feţe, apoi glabre pe faţa supeioară. Florile sunt albe cu puţin roz, iar la deplină înflorire se colorează în galben fiind puternic parfumate, mai ales noaptea. Înfloreşte în lunile iunie-iulie. Fructele au culoarea neagră. Lonicera are rezistenţă medie la ger, necesită sol reavăn şi amplasare în locuri luminate sau semiumbră. LAVANDULA ANGUSTIFOLIA- Levănţica Este o plantă subarbustivă, tufoasă, înaltă până la 1 m, cenuşiu-păroasă. Patria de origine este în ţinuturile mediteranene, la noi se cultivă dar iernează liber. Are frunze înguste, lineare, cu marginea revolută, iar florile sunt albastre-violacee, grupate în formă de spice laxe. Levănţica se cultivă pentru extragerea uleiului de lavandă, are întrebuinţări şi ca plantă medicinală. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=87 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=87 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 12:54:33 GMT Muşcata Numele genului vine de la cuvântul grecesc - pelargos barza şi face aluzie la forma fructului care aminteşte de ciocul berzei. Muşcata este o plantă cunoscută şi răspândită. Ea se cultivă atât pentru decorul interioarelor, ferestrelor, cât şi al grădinilor pe perioada de vară. Datorită foliajului frumos, a înfloririi continue şi susţinute, este o floare foarte populară, mult indrăgită şi cultivată. Muşcata este planta perena capabilă să vegeteze şi să înflorească permanent atunci când dispune tot timpul de condiţii favorabile. Iarna, însă, poate fi ţinută în repaus, în condiţii de spaţii răcoroase şi udare redusă. Dar, este mai bine ca în fiecare an să se producă plante tinere deoarece pe măsură ce muşcata avansează în vârstă ramifică mai slab şi se degarniseşte de frunzele bazale. Prezintă pretenţii mari faţă de lumină şi temperatură, mai ales sub aspectul inducţiei florale. Diferenţierea mugurilor floriferi este favorizată de temperaturi nocturne coborâte. Temperatura optimă pentru inducerea florii se situează în jur de 15 grade C. La plantele obţinute din butaşi se poate interveni cu temperaturi scăzute în oricare stadium de creştere, pe când la răsaduri numai după depăşirea fazei juvenile. Durata necesarului de temperaturi scăzute este apreciată la circa 2 luni. Dacă temperaturile sunt în jur de 20-25 de gr. C, atunci udarea trebuie să se facă de 2-3 ori pe săptămână. Dacă vara este ţinută în soare direct mai multe ore, atunci frunzele din vârf se vor vesteji temporar. Uneori vara trebuie udată chiar în fiecare zi. Când frunzele sunt prăfuite şi nu există posibilitatea să fie spălate de ploaie, atunci puneţi ghiveciul în cada din baie şi stropiţi frunzele cu apă. Cel mai bine este să verificaţi dacă apa este dură, pentru că multe plante sunt afectate de aceasta. Puteţi scăpa de această problemă (mai ales dacă staţi la bloc) prin fierberea şi răcirea apei folosită la udarea / stropirea plantelor sau prin lăsarea apei în sticle mai multe zile, la temperatura camerei. Însă, cea mai bună apă pentru udare este cea de ploaie. âand afară sunt peste 15 gr. C, o puteţi scoate linistiţi în balcon. Probabil că or să-i cadă câteva frunze din cauza şocului termic, dar îi vor creşte altele în scurt timp. Temperatura medie optimă este de 18 grade C ( ziua poate fi mai ridicată iar noaptea să scadă până la 12 grade C). În general muşcatele necesită spaţii luminoase, ele suportând bine şi soarele direct, mai puţin insolaţia din timpul prânzului asociată cu aerul foarte uscat. În ceea ce priveţte durata zilei, muşcatele sunt considerate indiferente, existând însă şi soiuri care înfloresc cu mult mai abundent în cadrul perioadelor cu zile lungi. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=86 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=86 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 12:53:41 GMT Plante medicinale în grădina noastră I Mulţi dintre noi ne confruntăm cu lipsa timpului. Nu avem destul timp pentru lucruri pe care am vrea să le facem. Aşa este şi cu culesul plantelor medicinale pentru ceaiuri şi nu numai. Pentru simplificarea acestui lucru putem să plantăm aceste plante extreme de folositoare chiar în grădina noastră, de unde le putem culege şi atunci când nu avem chiar aşa de mult timp. În acest articol vă facem cunoştintă cu câteva dintre plantele medicinale care pot fi cultivate în grădină sau în lipsa acesteia în ghivece pe pervaz. BUSUIOCUL Basilici herba - formată din tulpini şi ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fără inflorescenţe; florile au corola albă sau alburie - roz cu tubul scurt, bilabiată. Mirosul este plăcut aromat, caracteristic, gustul aromat specific. CHIMIONUL Carvi fructus " fructe ovoide " oblongi, uşor arcuite, formate din două achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime, de culoare cenuşie-brună, fiecare achenă având câte 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare. Culoarea achenelor este cenuşie-brună. Mirosul caracteristic, puternic aromat, gustul înţepător, amărui. Fructele conţin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen, dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substante albuminoide, 5-6% substante minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc. CIMBRUL Numit şi buruiana-de balsam, cimbruşor, cimbru-de-cîmp, cimbru-sălbatic, iarba-cucului, lămîiţa, sarpun, tămîiţa, timian, cimbru creşte pe păşuni însorite, pe povirnişuri şi pe liziere înguste şi preferă muşuroiul mic de furnici de pe cîmpii. Are nevoie de multă căldură şi mult soare; de aceea îi plac suprafeţele pietroase şi paşunile alpine unde căldura pămîntului radiază în mod special. În arşiţa soarelui amiezii, din perniţele florilor violete se revarsă un parfum foarte aromat care atrage insecte şi albine. Au o mireasmă cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi în secolul al XI-lea din ţările mediteraniene, iar speciile cultivate şi iarăşi sălbatice se găsesc în grădinile noastre mai cu seamă cu cimbru-de-grădină (Thymus vulgaris), numit şi cimbru, cimbrişor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lămîiţa. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cîmp, ajunge pînă la o înălţime de 50 de centimetri. Ambele au acelaşi efect curativ. Cimbru este renumit încă din antichitate. Tradiţia spune: „Cimbru este mai ales repezit, înfierbintat şi aprins." COADA ŞORICELULUI Alte denumiri: alunele, braditel, ciureşica, crestatea, crivalnic, garva, iarba-oilor, iarba- strănutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina. Coada-şoricelului este o plantă medicinală căreia nu putem să nu-i rezervăm un loc în viaţa noastră. Deşi ea constituie sprijinul nostru de bază în unele maladii grave, este considerată în primul rînd o plantă de leac pentru femei. Ea creşte în cantităţi mari pe cîmpii şi durmuri înguste de ţară, pe la margini de păduri şi de lanuri de cereale. Florile sunt albe sau trandafirii şi au în soare un parfum aromatic, acrişor. Florile trebuie culese în soare puternic, căci atunci creşte conţinutul în uleiuri volatile şi forţa lecuitoare. http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=85 http://localhost/cms/showarticle.php?articleID=85 Plante de exterior (Administrator) Mon, 09 Mar 2009 12:52:56 GMT